Corectitudine, echitate și solidaritate! Acestea sunt principiile și valorile care trebuie să stea la baza oricărei acțiuni a statului. Iar aceasta include și sistemul fiscal. Mai ales sistemul fiscal!
Toți salariații cu venituri mici, toate familiile cu mai mulți copii, toți pensionarii, agricultura, sănătatea, educația și firmele românești care contribuie la PIB-ul României trebuie să fie susținute cu prioritate!, a declarat astăzi Liliana Sbîrnea, senatoarea PSD de Buzău, care, alături de colegii săi social-democrați, anunță o serie de măsuri fiscale extrem de importante, menite să pună punct definitiv cercului vicios creat de un sistem fiscal debalansat prin care extrem de mulți români au fost defavorizați.
Astfel, potrivit senatoarei PSD Liliana Sbîrnea, primii pași pentru modernizarea sistemului fiscal din România, care vor fi implementați în perioada imediat următoare sunt:
- supraimpozitarea veniturilor bugetarilor de lux;
- supraimpozitarea pensiilor speciale;
- contribuție temporară pentru sănătate și educație din partea tuturor marilor companii, cu cifra de afaceri de peste 100 de milioane de euro.
Aceste măsuri urmăresc respectarea întocmai a solidarității fiscale pentru a se ajunge la un sistem fiscal bazat pe echitate socială, care să reprezinte corect și responsabil toți cetățenii României.
Punem punct astfel cercului vicios prin care bogații profită, iar săracii plătesc!, declară Liliana Sbîrnea, senator PSD