Al doilea om în stat din Coreea de Sud, Kim Jon-Pyo a efectuat o vizită de lucru în România cu scopul de a întări relațiile dintre cele două state. În acest context a avut mai multe întâlniri, fiind abordate teme diverse de la educație și cultură până la producerea de semiconductori.
La întâlnirea la care a participat ministrul Lucian Romașcanu s-a pus accentul pe cooperarea în mai multe domenii precum cultura, educația și cercetarea. Acesta a subliniat ulterior, într-o postare pe Facebook, faptul că președintele Parlamentului Coreean a ales România pentru prima sa vizită în străinătate, ceea ce are o însemnătate deosebită pentru colaborarea dintre cele două state.
”Astăzi am participat împreună cu ministrul Sorin Câmpeanu și alți colegi, la o întâlnire de lucru cu delegația Republicii Coreea, condusă de domnul Kim Jon-Pyo, președintele Adunării Naționale a Republicii Coreea.
Trebuie menționat că al doilea om din statul coreean a ales România ca destinație a primei sale vizite în străinătate, un lucru extrem de onorant și care spune multe despre parteneriatul strategic România – Coreea de Sud.
Discuțiile au vizat cooperarea în mai multe domenii de interes reciproc: cultură, educație, cercetare și în domeniul energiei.
Astfel, extinderea cooperării in toate domeniile din sfera culturală, prin Ambasada RoK în România, reprezintă o prioritate pentru noi, urmând ca, împreună, să creionăm o agendă comună pentru perioada următoare.” a scris Ministrul Culturii pe pagina sa de Facebook.
În schimb la întâlnirea la care a participat și deputatul Andi Cristea s-au abordat teme diverse precum digitalizarea, avansul tehnologic ecosistemele de blockchain și producerea de semiconductori, domenii de mare interes pentru viitor.
Iată ce a scris deputatul buzoian pe Facebook:
”Întrevederea cu Președintele Parlamentului din Coreea de Sud a fost o onoare.
Coreea de Sud se află în elita mondială a noilor tehnologii, de la ecosisteme de blockchain la fotolitografie și producerea de semiconductori.
Economia politică a ultimilor 50 de ani a fost despre petrol. Următorii 50 de ani vor fi despre semiconductori, inteligența artificială și blockchain.”