Primarul din Pătârlagele, mesaj după înfrățirea cu orașul Rois (Spania)

Ieri, Primăria orașului Pătârlagele a semnat un acord de parteneriat cu Primăria Rois, din Spania (un parteneriat similar fiind semnat și cu Primăria orașului Nehoiu), pentru o colaborare între comunități, în mai multe domenii de interes (vezi detalii), scrie jurnaluldebuzau.ro.

,,Am fost onorați să îl avem oaspete pe dl. Ramon Tojo Lens, Primarul Orașului Rois, din Spania, alături de delegația reprezentativă, ocazie cu care am semnat înfrățirea orașelor pe care le administrăm.

Această înfrățire ne oferă oportunitatea de a promova participarea comună la proiectele și programele cofinanțate de Uniunea Europeană, în special în domenii precum agricultura, mediul înconjurător, educația și cultura.

De asemenea, aceasta încurajează colaborarea economică între ambele primării, pentru dezvoltarea economiilor din ambele teritorii, dar și promovarea schimburilor culturale, educaționale sau sportive între cele două administrații.

În acest demers am avut parte și de susținerea domnului președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Vă mulțumesc pentru susținere!” , a transmis primarul orașului Pătârlagele, după întrevederea de ieri.