Doar vreo minune…

La startul acestui sezon, Gloria, o echipă care era așteptată ca una dintre fruntașele campionatului, a dezamăgit prin evoluțiile sale slabe, scrie opiniabuzau.ro

După primele etape, fetele au rezultate sub așteptări, pierzând mai multe meciuri care puteau fi considerate „care pe care”, dar și unul, pe teren propriu, cu CSM Târgu Jiu, rezultat care a prefațat cumva evoluția de până acum. Au fost probleme serioase în atac, dar și în defensivă, iar nou-venitele nu s-au integrat pe deplin în sistemul de joc al lui Pablo Morel.

CSM București vine la Buzău, miercuri, 9 octombrie, de la ora 15:00

Atmosfera din sânul echipei a început să fie, probabil, tensionată, iar suporterii așteaptă o reacție rapidă. Moralul scăzut nu face deloc lucrurile mai ușoare înaintea unei partide în care CSM București, adversara de azi, pleacă drept mare favorită. În principiu, Gloria ar avea alte bătălii de dus, împotriva altor echipe, însă presiunea este tot pe fetele lui Morel care nu-și mai permite mulți pași greșiți.

Deși „tigroaicele” sunt cu o clasă peste Buzău, având un lot plin de supervedete, dar și o antrenoare nouă, Gloria poate avea șansa unei răsturnări de situație, dacă reușește să găsească acel plus de motivație și să-și depășească potențialul. Fanii nu așteaptă neapărat o victorie, ci mai degrabă acea partidă la finele căreia fetele de la Buzău să fi „murit cu adversarele de gât”. Iar dacă vorbim de fani, aceștia au etalat, până acum, o rezistență neobișnuită la dezamăgire.

Previziunile unora pentru această ediție de campionat sunt de-a dreptul sumbre.

Cei mai pesimiști o văd pe Gloria chiar angrenată în barajele pentru retrogradare/promovare. Momentan, Buzăul este pe 10, chiar la limită peste linia roșie, la egalitate, însă, cu Măgura Cisnădie, echipă care ar merge la baraj dacă Liga Florilor s-ar încheia acum. Culmea, acum câteva sezoane, atât Gloria cât și Măgura se băteau (uneori la propriu), pentru un loc în Cupele Europene.

Citeste articolul integral Opiniabuzau.ro