14 Noiembrie este Ziua Mondială a Luptei împotriva Diabetului Zaharat, o afecțiune invizibilă care poate schimba viața pacienților, cu consecințe serioase asupra sănătății, dacă nu este gestionată corespunzător.
Ziua Mondială Diabetului a fost marcată la Nehoiu în cadrul unui eveniment organizat la Casa de Cultură “George Băiculescu” din Orașul Nehoiu, de către Primăria Nehoiu, împreună cu doamna doctor Apriliana Stănescu, Medic primar Diabet Nutriție si Boli Metabolice – în cadrul Clinicii medicale SFÂNTUL MIHAIL (Strada Unirii, 18 F, parter, Municipiul Buzău), care numește Nehoiu “oraș de suflet”.
Diabetul este o boală în creștere la nivel global, o mare parte dintre pacienții care suferă de diabet nu cunosc acest lucru și nu se testează, motiv pentru care astfel de evenimente sunt extrem de importante pentru depistarea și prevenția bolii de diabet.
Diabetul zaharat, diagnosticat la timp și tratat corespunzător are un prognostic foarte bun, însă diabetul diagnosticat tardiv, cu nivele ridicate ale glicemiei se echilibrează foarte greu.
Monitorizarea anuală a glicemiei, prin intermediul analizelor anuale realizate la medicul de familie este foarte importantă, iar dacă glicemia de dimineață depășește 100-126 mg/dl, atunci pacientul trebuie să știe că este vorba despre prediabet.
Diabetul diagnosticat la timp și tratat corespunzător nu este neapărat o povară, ci poate fi o stare cu care pacientul se va obișnui să trăiască.
Mesajul medicului Apriliana Stănescu este acela de a preveni printr-o conduită corespunzătoare diabetul și a controla anual, prin analizele specifice, starea fiecărui pacient.
La Nehoiu, locuitorii orașului, printre care și primarul Ionuț Milea, dar și primarul comunei Siriu, Dragoș Voicu, și-au testat gratuit nivelul glicemiei și au primit sfaturi pentru o viață sănătoasă și pentru prevenția diabetului zaharat. Persoanele cu un nivel glicemic crescut au primit și un glucometru gratuit.