Vicepreședintele CJ Buzău, Petre Adrian Robert, vizită inopinată la UPU Buzău: Planuri pentru reducerea timpilor de așteptare și informarea în timp real a aparținătorilor
Aseară, Vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Petre Adrian Robert, a efectuat o vizită inopinată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Buzău pentru a observa direct modul în care se desfășoară activitatea medicală și cum sunt tratați atât pacienții, cât și aparținătorii acestora.
„Îmi doresc ca timpii de așteptare să fie cât mai reduși, iar aparținătorii să fie informați în timp real despre starea celor dragi”, a declarat Petre Adrian Robert. În acest sens, Consiliul Județean are în plan implementarea unei aplicații dedicate care să faciliteze comunicarea între personalul medical și aparținători.
Vicepreședintele a subliniat și dificultățile cu care se confruntă personalul medical din UPU, amintind că sunt zile în care se înregistrează și peste 300 de prezentări în 24 de ore, un volum uriaș care, inevitabil, duce la creșterea timpilor de așteptare. Activitatea din UPU este organizată conform normelor stabilite de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), iar preluarea pacienților se face în funcție de codurile de urgență, nu în ordinea sosirii.
„Este esențial să construim împreună un sistem mai eficient, dar și să avem răbdare și încredere în echipele medicale care depun eforturi uriașe zi de zi”, a transmis în încheiere Petre Adrian Robert.