Președintele interimar al Consiliului Județean Buzău, Petre Adrian Robert, a prezentat stadiul lucrărilor la drumul județean DJ 204C, ce leagă Sărulești de Bisoca. Oficialul a precizat că podurile și terasamentele au fost deja finalizate, iar aproximativ 90% din drum este asfaltat.
În zonele afectate de alunecări de teren continuă lucrările de consolidare, iar în paralel se realizează șanțuri betonate, acostamente și parapete pentru siguranța circulației.
„Obiectivul meu este clar: toate drumurile județului Buzău să fie asfaltate, pentru ca fiecare buzoian să circule în siguranță și confort. Dezvoltarea comunității continuă pas cu pas!”, a declarat Petre Adrian Robert.
Modernizarea DJ 204C este considerată o investiție importantă pentru accesul și conectivitatea localităților de munte din județ.