Marcel Ciolacu, fost prim-ministru și candidat la președinția Consiliului Județean Buzău, a declarat că modelul de succes al spitalului din Smeeni, dotat cu echipamente moderne și gestionat de un manager performant, poate fi replicat și în alte localități din județ.
„Acesta este exemplul pe care trebuie să-l urmăm – parteneriatul dintre Consiliul Județean și primăria locală pentru a accesa fonduri europene, cu care se pot construi în doar doi ani centre medicale de nivel înalt”, a spus Ciolacu. El a amintit că, în 2010, autorități precum Traian Băsescu și Emil Boc intenționau să desființeze spitalul din Smeeni, care astăzi atrage pacienți și din alte județe.

Candidatul a mai precizat că accesul buzoienilor la servicii de sănătate publică performante este o prioritate a programului său. Printre proiectele propuse se numără construirea unui nou bloc operator complet utilat pentru Spitalul Județean și ridicarea unui Spital Municipal cu 350 de paturi.

„Modelul Smeeni arată că putem finaliza investiții în sănătate care să aibă un impact major în viețile locuitorilor județului, și asta vrem să facem în continuare”, a subliniat Marcel Ciolacu.


