Actorii care susțin USR se dezic rând pe rând de președintele Iohannis. Acuzându-l pe președinte că aduce PSD la putere și că este un trădător, actorul Marius Manole, de la Teatrul Național, anunță că returnează decorație primită de la Iohannis.
L-am votat pe președinte și țin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că în sfârșit PSD-ul nu mai putea face rău acestei tări. Urma să avem un președinte care ține cu țara. Ghinion. Nu l-am avut.
Am stat în Piața Victoriei în frig, în ploaie pentru a apara justiția și democrația. Cand a plecat Dragnea iarăși am crezut ca am invins. Ghinion, propriul nostru președinte urma să ne facă cel mai mare rau. Omul
în care am crezut, pentru care am luptat. Acum PSD intră în Guvern pe ușa din față, pe covorul roșu. De
asemenea, VREA SA PREIA ȘI SEFIA COMISIEI JURIDICE DIN CAMERA DEPUTATILOR, cu alte cuvinte să refacă comisia Nicolicea& Iordache, de aceasta data chiar cu PNL. Totul sub oblăduirea președintelui Iohannis. Halucinant, nu?
Nu aș fi crezut că într-o zi va trebui să protestez din nou, chiar dacă datele sunt acum altele. Președintele României pentru mine este un trădător.
Returnez, așadar, decorația primită, mâine la ora 10:00 la Palatul Cotroceni.
Sunt mândru de realizările mele și publicul nu poate fi mințit cu decorații venite din partea celor care nu iubesc țara. Oricum în ultimii ani Cultura nu a reprezentat o prioritate pentru administrația țării.
ps. Plec sa joc in seara asta RICHARD3, sa mai spui Shakespeare nu e actual… „
„Deci, mâine la 10.00, la Cotroceni, domnul Iohannis, dacă sunteți pe acolo, vă înmânez medalia, luați-o, faceți ce vreți cu ea, mie unuia îmi e rușine că o am acasă.