Anunț primăria Cernătești!

În data de 20.11.2021, în comuna Cernătești se va deplasa echipa mobilă de vaccinare împotriva Covid-19 din cadrul Directiei de Sănatate Publică Buzău, iar tipul de vaccin administrat va fi Pfizer. 

Persoanele care doresc să se vaccineze sunt așteptate la Căminul Cultural din satul Zărneștii de Slănic începand cu ora 10.00

Pentru mai multe informații  0762,541,143, asistent medical comunicat, LEU VASILICA.

Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău, a anunțat că prezența echipei mobile stimulează ritmul de vaccinare în comunitățile rurale.

,,Zilele trecute am avut două echipe mobile la Odăile și la Săpoca. Locuitorii au profitat de prezența acestei echipe mobile de vaccinare și s-au vaccinat în număr considerabil.

Cred că prin demersurile mele, pot crește considerabil rata de vaccinare în județul Buzău. Spre exemplu duminică au fost 2700 de persoane vaccinate, iar ieri, aproximativ 2000 de persoane vaccinate.

Echipa mobilă este un factor benefic pentru comunitățile rurale. Primarii anunță locuitorii că echipa mobilă de vaccinare va fi prezentă în comunitate, iar aceștia solicită Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției ca echipa mobilă să fie prezentă în localitatea respectivă”, a spus Daniel Țiclea, pentru stiridinsursebuzau.ro.