Cum s-a chinuit șapte ani traseistul Mocanu să pună mâna pe PNL Buzău

Fostul deputat Adrian Mocanu și-a văzut, în sfârșit, visul cu ochii. Începând de luni, el este președinte al organizației județene a Partidului Național și, astfel, își agață încă o formațiune politică în panoplia migrației politice pe care o practică încă de la apariția sa pe scena politichiei. PSD-UNPR-PSD-PSRo-PMP-ALDE-PMP-PNL este traseul politic de până acum al lui Mocanu, la care se poate adăuga un episod neclar, privind o tentativă de preluare a organizației AUR Buzău, relatează opiniabuzau

Prima tentativă: martie 2016

Prim-vicepreședintele de la acea dată a Partidului Național Liberal Teodor Atanasiu a venit la Buzău, pentru a organiza o întâlnire cu membrii Biroului Executiv Județean, în calitate de coordonator al activității acestei organizații pe perioada celor două campanii electorale din acel an. Alături de el, la ședința de la PNL Buzău au participat fostul senator Ion Vasile, ex-președinte al PSD Buzău și fost prefect social-democrat de Buzău, Adrian Mocanu – la acea dată deputat PSD – și senatorul UNPR Constantin Popa.

Mic dejun cu premierul

La sfârșitul lunii mai 2020, deputatul Adrian Mocanu posta pe Facebook o fotografie care a creat ceva agitaţie în mediile politice locale, amorţite de-a binelea după două luni de stare de urgenţă. Este vorba despre o fotografie în care se află alături de premierul de atunci Ludovic Orban, care era și președinte PNL, în biroul acestuia de la Palatul Victoria, pe care a însoţit-o cu următorul text: „Am luat micul dejun împreună cu premierul României, domnul Ludovic Orban. L-am regăsit pe prim-ministrul Orban la fel de determinat să ducă până la capăt misiunea dificilă pe care şi-a asumat-o după înlăturarea Ciumei Roşii de la guvernare. Este clar, după gestionarea cu succes a stării de urgenţă, va începe etapa de revitalizare a economiei şi sunt optimist că vom ieşi bine din această grea încercare pentru România”, a scris Mocanu pe Facebook.

Citește articolul integral Opiniabuzau.ro