DRĂGAICA REVINE LA BUZĂU. VEZI PROGRAMUL ARTIȘTILOR CE VOR URCA PE SCENĂ

Primăria Municipiului Buzău, prin „Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman”, invită buzoienii să se bucure din nou, fără restricții, de Târgul Drăgaica, între 9 și 26 iunie.

 

Pe scenă vor urca, așa cum v-am obișnuit, artiști valoroși, care ne vor încânta cu muzica lor în fiecare zi. Fie că sunteți fani pop, rock, muzică populară, folk, muzică de petrecere sau șlagăre românești, vă așteptăm în fiecare zi la Drăgaică. Alături de noi vor fi, între 9 și 23 iunie, Carlaˈs Dreams, Monica Anghel, Jazzapella, Iris, Mircea Baniciu, Taraful Rutenilor, Killa Fonic, WRS, Taraf de Caliu, 3 Sud Est, Delia și mulți-mulți alți artiști de top.