Marcel Ciolacu anunță că Guvernul va începe să acorde tichete sociale pentru elevi, fiind vorba despre cei care provin din medii defavorizate. Este vorba despre 410.000 de copii iar alocarea banilor se va face pe parcursul a patru ani.
Peste 400 de mii de copii vor beneficia de aceste tichete sociale
„Acordăm, astăzi prin Ordonanţă de Urgenţă tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici, care merge la grădiniţă şi la şcoală, la cursuri primare şi gimnaziale”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.
Marcel Ciolacu a făcut referire la suma de 120 de milioane de euro a finanțare pentru această inițiativă. Toată va fi asigurată integral din fonduri europene.
La final, șeful Executivului a ținut să-i mulțumească ministrului Adrian Câciu pentru această inițiativă.