Elevii din comuna buzoiană Glodeanu Sărat au avut ocazia de a vizita pentru prima dată Palatul Parlamentului. Ei au ajuns la București în cadrul programului Săptămâna Altfel la invitația parlamentarilor PSD Buzău.
În timpul vizitei, aceștia au putut vedea cum se desfășoară activitatea în Parlament și să înțeleagă cum decurge procesul legislativ. Una dintre fetițele prezente la activitate a avut și o întâlnire specială cu Bogdan Putinică, Managerul General al Microsoft România. Aceasta fost posibilă datorită eforturilor parlamentarilor care au organizat vizita de studiu pentru elevi.
Vizita elevilor a fost făcută publică de deputații Andi Cristea și Romeo Lungu:
„Iulian și Mihai sunt doi elevi curioși și inteligenți din comuna Glodeanu Sărat care au venit pentru prima oară în Parlament. Tot astăzi, Irina a avut ocazia să-l cunoască pe Bogdan Putinică, Managerul General al Microsoft România, la Palatul Parlamentului.
Visuri devenite realitate datorită parlamentarilor PSD Buzău, care au organizat o vizită de studiu la Palatul Parlamentului pentru un grup de elevi din Comuna Glodeanu Sărat.
A fost o experiență foarte faină și suntem mândri că am putut să le arătăm mai multe despre cum se desfășoară lucrurile aici. Le dorim mult succes în continuare și sperăm că i-am inspirat să meargă după visele lor!” a scris Andi Cristea pe pagina sa de Facebook.
Și deputatul Romeo Lungu a scris pe pagina sa: „Zi specială în Parlament! Mai mulți elevi din comuna Glodeanu Sărat au avut parte de o experiență inedită în cadrul programului Școala Altfel. La invitația noastră, a parlamentarilor PSD Buzău, au vizitat Palatul Parlamentului.
Am fost foarte impresionați de curiozitatea și implicarea acestor copii, care nu doar că au venit cu lecțiile făcute, dar ne-au pus întrebări pertinente și au arătat un interes deosebit pentru vizita de astăzi. Ne bucurăm că, prin astfel de experiențe, putem încuraja educația civică , îi putem învăța pe copii să își exprime liber opiniile și să fie activi în societate.
Mulțumim pentru vizită! Vă așteptăm cu drag și la alte acțiuni!”