Peste 100 de clădiri în care funcționează unități de învățământ în țara noastră sunt imobile cu risc seismic. Dintre acestea 39 au risc seismic 1. Lista acestora a fost făcută publică, mesajul transmis de la București fiind acela ca elevii să fie relocați acolo unde învață în clădiri cu risc seismic ridicat. Și în cele încadrate într-o clasă inferioară de risc, copiii și profesorii sunt în pericol în cazul unui cutremur major, scrie sansanews.ro.
Buzăul nu are nici o școală în clasa 1 de risc seismic, dar între unitățile de învățământ despre care se știe public că se află într-o situație de risc se numără și clădirea Colegiului Pedagogic din Buzău. Imobilul, monument istoric cu un secol de existență, este vizibil afectat de trecerea timpului, iar în pereți au apărut crăpături mari.
Singura reparație majoră prin care a trecut a fost după cutremurul din 1977, deși nu au existat distrugeri provocate de seism.
”De-a lungul timpului, clădirea a fost consolidată, iar una dintre consolidările serioase, din datele pe care le avem noi, a fost după evenimentul seismic din 1977. Am înțeles că la momentul respectiv nu s-a prăbușit nimic din clădire, deși cutremurul a fost unul serios, iar după acest eveniment clădirea a intrat în consolidare, așa cum au intrat și alte clădiri din orașul nostru în acel moment”, a explicat directorul Colegiului Pedagogic, Cristina Iacob.
Ce nu au distrus însă cutremurele, au făcut-o ploile și timpul. Infiltrațiile au șubrezit un corp de clădire, într-atât încât o expertiză făcută anul trecut a inclus imobilul în categoria 2 de risc. Pentru că au apărut crăpături în pereți, iar din tavan a început să cadă tencuiala în unele locuri, conducerea unității a decis să mute mai multe clase încă din toamna anului trecut.
”În acest moment, din cauza degradării plafonului, într-un corp de clădire se învață doar în partea de jos, unde se află și cancelaria, pentru partea de sus fiind abordată o atenționare de risc în ceea ce privește degradarea plafonului din cauza apei care se strânge și din cauza acoperișului. De aceea, elevii care învățau în aceste spații școlare au fost mutați și învață acum într-un alt corp, la Colegiul Național Bogdan Petriceicu… citește articolul integral pe sansanews.ro.