Întâlnire importantă între medici și primari la Râmnicu Sărat. Accent pe colaborare și îmbunătățirea serviciilor medicale locale.

Deputatul Romeo Lungu, vicepreședintele CJ Buzău, Adrian Petre și primarul Municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan au participat la o întâlnire importantă între medici și primari, desfășurată la Râmnicu Sărat.

Discuțiile s-au axat pe îmbunătățirea serviciilor medicale locale și consolidarea colaborării dintre personalul medical și primari.
Întâlnirea a oferit o oportunitate perfectă pentru medicii de familie și medicii specialiști să împărtășească cu primarii provocările zilnice și să caute soluții cu sprijinul administrațiilor locale.
”Cu toții s-au arătat deschiși unei colaborări mai strânse și iar atitudinea primarilor a fost aceea de a susține 100% actul medical,” a scris Romeo Lungu pe pagina sa de Facebook după întâlnire.


Romeo Lungu este și cel care a depus amendamente în Parlament la proiectul pentru modificarea legii privind reforma în domeniul sănătății, care au permis medicilor de familie să deschidă puncte secundare de lucru în mediul rural, în aceeași unitate administrativ-teritorială sau în alte unități, acolo unde există deficit de medici.
„Medicii sunt cu adevărat o categorie esențială pentru societate și mă bucur că am putut contribui real, în #ParlamentulRomâniei, prin amendamentele pe care le-am depus, la cadrul legal pentru reducerea deficitului de #medici de #familie, mai ales în mediul #rural,” a adăugat acesta.