Spitalul de Boli Cronice Smeeni a deschis joi, 15 februarie, cea mai modernă Bază de tratament și Recuperare din regiune, dotată cu echipamente moderne și aparatură medicală la cele mai înalte standarde, pentru a oferi pacienților cu limitări locomotorii tratamente esențiale.
Noua bază de tratament ridică standardele îngrijirii medicale în județul Buzău, iar realizarea sa a fost posibilă prin implicarea parlamentarilor PSD Buzău, care au depus amendamente la Legea Bugetului în anul 2023 pentru a face posibil proiectul.
Parlamentarii PSD Buzău au contribuit semnificativ la realizarea proiectului
Valoarea totală a proiectului se ridică la 3 milioane de euro, dintre care 2,5 milioane de euro reprezintă fonduri europene, şi a presupus construirea unui nou corp de clădire în curtea unităţii spitaliceşti şi dotarea imobilului cu aparatură medicală de ultimă generaţie, inclusiv un bazin pentru terapie, care va oferi sprijin unei palete largi de pacienţi. Construcția și dotarea noii baze de tratament de la Smeeni s-au făcut în timp record, într-o perioadă de numai un an, iar bolnavii care au nevoie de recuperare medicală au, deja, parte de tratamente moderne, în secții de secții kinetoterapie, fizioterapie, magnetoterapie, masaj, salină etc.
La inaugurare au participat parlamentarii PSD Buzău: domnul senator Lucian Romașcanu, domnii deputați Romeo Lungu, Andi Cristea și Laurențiu Țepeluș, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, și alți lideri din administrație.
Senatorul Lucian Romaşcanu, preşedintele PSD Buzău, a declarat că pentru noua bază de tratament au fost făcute eforturi pentru atragerea sumelor necesare realizării proiectului: „În acest Guvern de coaliţie, s-a decis ca parlamentarii să aibă, pentru comunităţile locale, posibilitatea să aloce nişte sume pe proiecte. Pentru 2023, cea mai importantă destinaţie a banilor a fost să dăm toţi parlamentarii PSD pentru Spitalul de la Smeeni. Am completat sumele care lipseau, cauzate de creşterea de costuri cu materialele de construcţii.”
„Am văzut cum fondurile europene au transformat acest proiect în realitate. Felicitări doamnei manager Marilena Dobrescu, domnului primar Ion Andrei și echipei lor pentru această realizare impresionantă!
Succesul acestui proiect demonstrează puterea colaborării și dedicării, pentru a aduce îmbunătățiri semnificative în comunitatea noastră.” – Romeo Lungu, deputat PSD Buzău.