Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a anunţat punerea în dezbatere publică a proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OG nr. 51/1998, privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.
Ministrul Culturii a enumerat pe pagina de Facebook, câteva dintre noutățile din OUG:
• s-a introdus posibilitatea finanțării de programe/proiecte multianuale
• s-a clarificat faptul că autoritățile finanțatoare (inclusiv autoritățile locale) trebuie să finanțeze proiecte culturale în temeiul acestei ordonanțe și nu în temeiul Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general
• s-au detaliat și actualizat tipurile de cheltuieli eligibile:
– s-a introdus în premieră a un procent de 5 % din valoarea finanțării nerambursabile ce se poate acorda ca sumă forfetară, fără a fi necesară prezentarea de documente justificative, pentru cheltuieli indirecte eligibile cum sunt: chirii pentru spațiile în care se desfășoară activitățile culturale, consumabile asociate cu managementul proiectului, costuri pentru comunicații telefonice sau internet, cheltuieli cu energia electrică, comunicație, utilități
– s-a prevăzut posibilitatea decontării cheltuielilor pentru deplasare sub formă de sume forfetare
– se permite efectuarea de cheltuieli cu achiziția de mijloace fixe utilizate exclusiv în scopul implementării proiectului, în procent de cel mult 25% din totalul finanțării nerambursabile acordate;
– se permite efectuarea de cheltuieli cu lucrări care nu necesită autorizație de construire, în procent de cel mult 10% din totalul finanțării nerambursabile acordate.
• s-au inclus noi prevederi legate de cofinanțare, respectiv:
– posibilitatea asigurării a 50% din valoarea cofinanțării prin contracte de voluntariat
– clarificarea faptului că asigurarea cofinanțării trebuie dovedită până la finalizarea implementării proiectului și nu la semnarea contractului de finanțare
• s-au stabilit reguli privind ajutorul de stat/minimis în vederea respectării legislației europene din domeniu
• s-au introdus prevederi legate de necesitatea asigurării transparenței:
– publicarea anunțurilor publice privind sesiunile de selecție, însoțite de Ghidurile solicitantului – care să cuprindă prevederi clare cu privire la mecanismul de finanțare și selecție a proiectelor
– introducerea Registrului finanțărilor nerambursabile din domeniul culturii – baza de date centralizată la nivel național care cuprinde informații despre proiectele din domeniul cultural care au primit finanțare nerambursabilă
– clarificarea necesității evitării dublei finanțări
• s-au actualizat sursele de finanțare pentru Fondul Cultural Național și s-a stabilit faptul că AFCN poate utiliza cel mult 1% din acest fond pentru cheltuieli proprii generate de administrarea Fondului, acordarea și monitorizarea finanțărilor nerambursabile.