Lucian Romașcanu, reacție după alegeri: „Votul românilor este suveran. PSD Buzău își va face propria analiză, fără decizii la cald”
Președintele PSD Buzău, Lucian Romașcanu, a transmis un mesaj public în urma rezultatelor alegerilor, subliniind că România a intrat „într-o nouă realitate istorică”, iar votul exprimat de cetățeni trebuie respectat.
Romașcanu le-a mulțumit colegilor din organizația județeană pentru eforturile depuse în campanie și a evidențiat faptul că Buzăul se află din nou între județele cu rezultate bune pentru candidatul susținut de alianță. „Le mulțumesc celor care l-au votat pe Crin Antonescu!”, a transmis liderul social-democrat.
În privința analizei rezultatelor, Romașcanu a precizat că aceasta se va face cu responsabilitate, avertizând însă asupra riscurilor unor reacții pripite. „Nu sunt de acord cu decizii la cald care riscă să destabilizeze guvernarea, în condițiile în care România are în față două obiective majore: PNRR și aderarea la OECD”, a punctat el.
Liderul PSD Buzău a reafirmat angajamentul partidului față de parcursul european și euroatlantic al țării și a respins ideea unor decizii pripite la nivel local. „Niciun for statutar al PSD Buzău nu s-a întrunit pentru a cere demisii sau demiteri”, a afirmat Romașcanu, adăugând că are încredere în conducerea națională a partidului pentru o evaluare corectă a situației.
În final, președintele PSD Buzău a comentat și declarațiile recente ale primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, despre care a spus că „sunt declarații strict personale și nu reprezintă poziția PSD Buzău”. Romașcanu s-a declarat dezamăgit de atitudinea edilului, mai ales în contextul în care candidatul alianței a obținut în municipiu un rezultat slab, clasându-se pe locul patru.