Marcel Ciolacu îi „spulbera” pe liderii USR care au criticat masurile sociale: Le reamintesc că nu au fost in stare sa prezinte nicio solutie alternativa!

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede că salariul de bază minim brut în domeniul agricol este de minimum 3.000 lei lunar.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că măsurile din pachetul economic şi social „Sprijin pentru România” „vor fi aplicate exact cum au fost anunţate” şi susţine că pentru a trece cu bine peste această criză e nevoie de sprijin, „nu de contre politice”.

„Astăzi, Parlamentul a adoptat primele două măsuri din pachetul „Sprijin pentru România”! Am dublat valoarea normei de hrană în spitale la 22 lei/zi şi am majorat la 3.000 de lei salariul minim în agricultură şi industria alimentară. Ambele măsuri vor intra în vigoare de la 1 iunie. Toate măsurile din acest pachet economic şi social vor fi aplicate EXACT cum au fost anunţate. Românii, agricultura şi economia românească au nevoie de soluţii şi de sprijin pentru a trece cu bine peste această criză, nu de contre politice”, a scris Ciolacu, miercuri, pe Facebook.

El le-a transmis şi un mesaj liderilor USR care au criticat programul. „Iar celor care au atacat sau criticat acest program, le reamintesc că nu au fost în stare să prezinte nicio soluţie alternativă. Doar au criticat Guvernul, dar nu au propus nimic în loc. Miniştrii USR ai Sănătăţii au găsit 780 de milioane de euro pentru a cumpăra zeci de milioane de doze de vaccin, cu mult peste necesar, însă nu au găsit resurse să asigure o masă decentă pacienţilor din spitale. Ruşine!! De asta trebuie să rămână în opoziţie!”, a adăugat preşedintele PSD.