Marcel Ciolacu, în mijlocul buzoienilor alături de primarul Constantin Toma: „Împreună construim un municipiu modern și prosper”

Marcel Ciolacu, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău la alegerile ce vor avea loc după 7 decembrie, a fost ieri prezent în comunitate, alături de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Cei doi au mers pe străzile orașului și în piețe, pentru a discuta direct cu oamenii despre problemele și așteptările lor.

„Am fost, astăzi, cu primarul Constantin Toma, în mijlocul buzoienilor – pe străzi, în piețe, acolo unde se simte cel mai bine pulsul comunității”, a transmis Ciolacu. Acesta a precizat că dialogul cu cetățenii este esențial pentru conturarea unor proiecte care să răspundă real nevoilor județului și ale municipiului.

Marcel Ciolacu a subliniat importanța parteneriatului cu administrația locală, un parteneriat „bazat pe încrederea că putem face lucruri bune pentru Buzău”. El a vorbit despre proiectele aflate în derulare sau în pregătire, menite să modernizeze orașul și să ridice nivelul de trai al buzoienilor.

Printre obiectivele majore amintite se numără centura ocolitoare a municipiului, construirea unui spital municipal, utilizarea apelor uzate în sistemele de irigații pentru agricultura locală, dar și proiectul unui aeroport regional – investiții considerate vitale pentru dezvoltarea pe termen lung a zonei.

„Împreună, vom continua să construim un municipiu modern, prietenos și prosper, în care fiecare buzoian să simtă că are un viitor aici, acasă”, a declarat candidatul la CJ Buzău. Acesta a subliniat că Buzăul are energia necesară pentru a continua procesul de transformare, datorită comunității și unei administrații dedicate.

Marcel Ciolacu își propune ca, prin colaborarea strânsă cu Primăria Buzău și cu instituțiile județene, să transforme „energia pozitivă” a oamenilor în rezultate concrete pentru întreg județul.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC, comandat de: Partidul Social Democrat Buzău, CMF: 51250001 pentru alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025.
Notificarea privind transparența este disponibilă la link https://transparentaelectorala.ro/Notificare_transparenta_Buzau_online.pdf