Fostul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor la funcţia de primar al municipiului Buzău, Elena Năstăsoiu, s-a alăturat organizaţiei municipale a PNL Buzău, declarând că o susține pe Carmen Ichim, candidatul Partidului Național Liberal la primăria municipiului reședință de județ scrie OpiniaBuzau.ro
Alături de liberalii buzoieni au venit şi o mare parte din membrii AUR care s-au retras de pe lista de consilieri locali alături de Năstăsoiu – care a fost preşedinte al organizaţiei municipale a AUR și candidat al acestei formațiuni politice pe lista pentru aurroparlamentare -, dar şi fostul coordonator al AUR Sector 1 Bucureşti Mihai Dojană, care va fi director de campanie al candidatului PNL la Primăria municipiului Buzău.
Elena Năstăsoiu a explicat că a ales – alături de întreaga sa echipă – să sprijine candidatul liberal fără a solicita nimic în schimb și a recunoscut că gestul retragerii de pe listele AUR cu zece minute înainte de termenul până la care se puteau depune listele cu candidați pentru alegerile din 9 iunie a fost unul „premeditat şi asumat”: „Am făcut-o premeditat şi asumat, pentru că am vrut sa trag un semnal de alarmă la nivel naţional faţă de ce se întâmplă în AUR. Am dovezi că s-au amestecat mârşav în listele noastre şi de aceea am ales să ies la ora aia, pentru că dacă aş fi ieşit mai devreme sau mai târziu nu aş fi avut acest efect. Eu cred în ceea ce înseamnă demnitate, în dialog şi democraţie. Implicarea în politică este o necesitate. Este o datorie a noastră să schimbăm lucrurile, vreau ca femeile să fie tratate altfel. Vreau promovarea valorilor naţionale şi mi-am dorit să fiu un imbold pentru tinerii cărora nu le mai pasă şi nu mai au încredere”, a spus Elena Năstăsoiu miercuri seara, la conferința de presă de la sediul PNL Buzău în care şi-a anunţat migrarea către liberali.
Fuga din „otrava” AUR
Reamintim că în noaptea de 30 aprilie/1 mai, Elena Năstăsoiu, la acea dată candidat al Alianței pentru Unirea Românilor la Primăria Buzău, s-a retras din cursa electorală. Alături de ea, şi-au retras atunci candidaturile 18 dintre cei 29 de candidaţi pentru Consiliul Local Buzău, iar pe 1 mai restul de aspiranți la un post de consilier municipal. Năstăsoiu a ajuns la sediul Biroului Electoral Municipal la ora 11.50, cu 10 minute înainte de expirarea termenului de depunere a candidaturilor, şi s-a retras din toate cursele electorale. La ieşire, Elena Năstăsoiu a făcut o serie de declaraţii în care acuză conducerea partidului de imixtiuni în organizaţia municipală a AUR Buzău şi de faptul că a intervenit în alcătuirea listelor de candidaţi la Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. Cu aceeași ocazie, Năstăsoiu a mai transmis că AUR este acum „cea mai mare otravă pentru electoratul românesc” şi că oamenii loiali sunt daţi la o parte, fiind aduşi în schimb cei din alte partide şi cei potenţi financiar.
Citește știrea integral Opiniabuzau.ro