Polițiștii din Buzău au fost sesizați de familia unei minore de 16 ani, din localitatea Merei, județul Buzău, POPA ANDREEA MIHAELA, cu privire la faptul că aceasta a plecat în data de 26 ianuarie a.c. către școală, în municipiul Buzău, fără a mai reveni la domiciliu.
SEMNALMENTE: înălţime 1,60 m, greutate aproximativ 75 de kilograme, constituție corpolenta, faţă ovală, ochi albaștri, păr blond, lung.
ÎMBRĂCĂMINTE: geacă de fâș neagră cu finisaj lucios, trening negru, pantofi sport tip gheata în culorile alb și negru, bentița neagra pe cap.
Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă – 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.