Intervenție promptă a social-democraților buzoieni în cazul celor șase familii din comuna Siriu cărora le-au ars casele într-un incendiu violent. Președintele PSD Buzău, Lucian Romașcanu a intervenit direct în acest caz, solicitându-i lui Raed Arafat sprijinul. În urma acestor demersuri, dar și a solicitărilor efectuate ulterior de CLSU Siriu și CJSU Buzău 12 construcții modulare vor ajunge în Mușcelușa. Acestea au fost scoase din rezervele de stat în baza Hotărârii CNSU 44/18.10.2022 și conțin aeroterme, pături, saltele, perne și lenjerii.
Intervenția ministrului buzoian a fost făcută publică de către deputatul Romeo Lungu într-o postare pe pagina sa personală de Facebook:
„În urma incendiului din satul Mușcelușa, comuna Siriu, în care șase familii și-au pierdut casele, la solicitarea primarului Constantin Dragos Voicu și a mea, domnul ministru Lucian Romascanu, președintele #PSDBuzău, 𝗮 𝗿𝗲𝘂𝘀̦𝗶𝘁 𝘀𝗮̆ 𝗴𝗮̆𝘀𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗿𝗮𝗽𝗶𝗱 𝗼 𝘀𝗼𝗹𝘂𝘁̦𝗶𝗲 𝗹𝗮 𝗻𝗶𝘃𝗲𝗹 𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹.
La numai 30 de minute de când a aflat despre necazul care s-a abătut asupra celor șase familii, domnul Romașcanu a reușit să ia legătura cu 𝗦𝗲𝗰𝗿𝗲𝘁𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗦𝘁𝗮𝘁 𝗥𝗮𝗲𝗱 𝗔𝗿𝗮𝗳𝗮𝘁 și a obținut de la acesta 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗶𝗿𝗺𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗰𝗮̆ 𝘃𝗮 𝘁𝗿𝗶𝗺𝗶𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝘂𝗿𝗴𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗹𝗮 𝗦𝗶𝗿𝗶𝘂 𝟭𝟮 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁̦𝗶𝗶 𝘂𝘀̦𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗲𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲 𝗺𝗼𝗱𝘂𝗹𝗮𝘁𝗲, dotate cu aeroterme, pături, saltele, perne și lenjerii de pat pentru ca oamenii să nu sufere și mai mult, acum în prag de iarnă.
În urma demersurilor întreprinse încă de aseară și a solicitărilor CLSU Siriu și CJSU Buzău astăzi s-a dat 𝗛𝗼𝘁𝗮̆𝗿𝗮̂𝗿𝗲𝗮 𝗖𝗡𝗦𝗨 𝗻𝗿. 𝟰𝟰/𝟭𝟴.𝟭𝟬.𝟮𝟬𝟮𝟮 pentru scoaterea din rezervele de stat a unor construcții modulare pentru a fi puse la dispoziția familiilor afectate din Buzău. O dovadă în plus că, de fiecare dată, 𝗻𝗲 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗺 𝗯𝗮𝘇𝗮 𝗽𝗲 #𝗲𝗰𝗵𝗶𝗽𝗮𝗣𝗦𝗗 pentru orice problemă din comunitatea noastră Vom continua să întreprindem toate demersurile legale, asftel încât Guvernul să aloce resursele necesare pentru reconstruirea caselor.”