Tragedie la Spitalul Județean Buzău: Directorul medical, dr. Ștefania Szabo, a fost găsită fără viață

Dimineață marcată de o veste cumplită la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Dr. Ștefania Szabo, medic chirurg și director medical al unității, a fost descoperită fără suflare în camera de gardă a Secției de Chirurgie.

La fața locului s-au deplasat echipe de anchetatori, coordonate de un procuror, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia. Până în acest moment, nu se cunosc cauzele decesului.

Dr. Ștefania Szabo avea 37 de ani și ocupa funcția de director medical al SJU Buzău din decembrie 2021. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din București, și-a efectuat rezidențiatul la Spitalul Floreasca, iar din vara anului 2020 s-a alăturat echipei de la Buzău, în cadrul Secției de Chirurgie Generală.

Dispariția sa prematură a șocat comunitatea medicală și colegii din spital, care o descriu drept un profesionist dedicat și o persoană de o aleasă conduită.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

„Pot să vă spun, aşa cum aţi observat şi ieri la conferinţă, că totul era normal. Sunt cei de la poliţie şi cei de la ITM în cadrul spitalului. Era în timpul activităţii azi-noapte, era de gardă, avea să iasă la 8 dimineaţa, în această dimineață. (…) Doamna doctor era unul dintre medicii care avea minim șapte gărzi pe lună, plus activitate pe secţie, plus activitate medicală, fiecare zi era intercalată. (…) Ultimul consult unde a fost prezentă, a fost pe la ora 00 azi-noapte, apoi a urcat la camera de gardă. Ce s-a întâmpalt ulterior, nu ştim”, a declarat Sorin Pătrașcu, managerul spitalului județean de urgențe Buzău.