(VIDEO) Atacul lui Artean, care putea să-i rupă piciorul adversarului: nu s-a dat nici măcar fault! Ce nu a văzut Istvan Kovacs din camera VAR.

Apar noi indicii cu privire la modul clar în care a fost dezavantajată Gloria Buzău în meciul cu Universitatea Cluj, atacul dur al lui Artean nefiind sancționat nici măcar cu fault

Andrei Ardean a avut o intrat dură în U Cluj – Gloria Buzău 2-1, dar arbitrul nu a dat nici măcar fault

La finalul meciului, jucătorul oaspeților, Constantin Budescu, a criticat dur maniera de arbitraj, iar o fază consumată în minutul 76 al meciului de pe Cluj Arena îi dă perfectă dreptate.

Andrei Artean a avut o intrare cu talpa pe glezna lui Diego Gustavo Ferraresso, dar arbitrul de centru Cătălin Roman nu a dat nici măcar fault, deși jucătorul de la U Cluj putea să-i rupă piciorul adversarului lui. În camera VAR a fost Istvan Kovacs, dar și el a trecut cu vederea peste această fază.

În acel moment, Gloria Buzău conducea cu 1-0, iar după câteva zeci de secunde U Cluj a primit primul penalty din acest meci, care a fost transformat de Dan Nistor. 

Scrie prosport.ro