Toma explică cine „a furat” pistele de biciclete de pe Transilvaniei

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a organizat luni o conferință de presă, pentru a lămuri recentele acuzații de fraudă, care se răsfrâng asupra sa nu doar prin prisma imaginii afectate, ci și a lucrărilor de reabilitare desfășurate în tot orașul. Aceasta pentru că Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AMPOR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice a oprit finanțarea proiectelor de reabilitare a bulevardelor Industriei și Unirii, precum și a străzii Transilvaniei, până la clarificarea situației în cauză. relateaza OPINIABUZAU.ro

De ce crede primarul că i s-a făcut plângere penală

Pentru a lămuri această acuzție, primarul a ținut să dea definiția fraudei, pe care a corelat-o, mai apoi, cu câteva posibile motive pentru care i s-ar fi putut formula o astfel de plângere penală, luarea de șpagă nefiind unul dintre ele. Edilul crede că strada Transilvaniei a fost motivul, mai exact, faptul că se vehicula că vor fi făcute piste pentru bicicliști, care, însă, nu s-au mai făcut. Primarul spune că acestea nici măcar nu făceau parte din proiectul original, dat fiind că strada este mult prea îngustă și nu se pretează unei astfel de lucrări. Încurcătura a pornit de la simularea virtuală pentru Bulevardul Unirii, unde aceste piste apăreau parte din proiect, care a fost, însă, atribuită străzii Transilvaniei.

Ce se întâmplă cu lucrările din oraș

Cât privește desfășurarea lucrărilor din oraș, lucrurile sunt clare… și nu prea. Aceasta pentru că, deși sumele pentru acestea au fost achitate în proporție de circa 42 la sută, dacă autoritățile nu lămuresc mai repede acuzația adusă primarului, riscăm să ne trezim cu un șantier întins pe parcursul a câțiva ani, până când se va lămuri această situație.

Citește articolul integral Opiniabuzau.ro