Potrivit Planului Urbanistic General, municipiul Buzău ar urma să se dezvolte, astfel încât să își mărească vizibil, atât suprafața locuită, cât și zona ocupată de viitorii investitori. Noul concept al planului, de ,,oraș în oraș”, dezvoltat în zona de sud a municipiului, prevede ca o suprafață de aproape 700 de hectare, până la limita cu comuna Țintești, să fie inclusă în intravilan, scrie buzaumedia.ro.
Cu cele 700 de hectare de teren din sudul orașului, incluse în intravilan, municipiul ar urma să își extindă suprafața cu 15%. Prin mutarea serviciilor preponderent în această zonă, autoritățile vor să dezvolte zona industrială a orașului. De asemenea se ia în calcul crearea unei șosele de centură de 24 de kilometri, tot în zona de sud a orașului, care va fi, practic o a doua Alee a Industriilor. Autoritățile buzoiene sunt convinse că acest lucru va duce la atragerea unor noi investitori străini.
Noul Plan Urbanistic General al municipiului Buzău urmează să fie adoptat în aproape șase luni. Până atunci, însă, documentul mai trebuie să parcurgă câteva etape obligatorii, inclusiv dezbaterea publică.