Consiliul Județean Buzău pregătește o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, urmând să aloce 25.000 de lei pentru organizarea evenimentelor programate pe 1 Iunie. Proiectul va fi supus aprobării în ședința ordinară a lunii mai.
Manifestările se vor desfășura în Parcul „I.C. Brătianu”, situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu, dar și la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, unde autoritățile județene vor organiza activități recreative și sportive pentru copii.
Fondurile provin din economiile realizate după organizarea evenimentelor de Paște. Potrivit documentelor pregătite pentru plenul CJ, din suma de 500.000 de lei aprobată inițial pentru sărbătorile pascale au fost utilizați aproximativ 300.000 de lei, diferența rămasă permițând finanțarea programului dedicat copiilor.
În parcul din centrul municipiului, cei mici vor putea participa la ateliere interactive organizate în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi, ISU Buzău și DGASPC. Participanții vor primi dulciuri și baloane, iar organizatorii promit activități educative și demonstrative.
Totodată, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” va avea loc un festival județean de minihandbal, la care sunt așteptați aproximativ 225 de copii din mai multe localități ale județului. Evenimentul este organizat împreună cu Handbal Club Buzău 2012 și reunește echipe din Smeeni, Gălbinași, Glodeanu Sărat, Berca, Măgura, Pârscov și Pătârlagele.
Reprezentanții administrației județene susțin că acțiunile dedicate Zilei Copilului au devenit deja o tradiție la Buzău, scopul fiind acela de a le oferi copiilor o zi specială, plină de activități recreative și surprize.

