Consiliul Județean Buzău a găzduit, ieri, ceremonia de predare a 20 de microbuze electrice destinate transportului școlar, achiziționate prin Agenția de Dezvoltare Regională. Vehiculele au fost distribuite unităților administrativ-teritoriale beneficiare, urmând să fie utilizate în special în localitățile montane ale județului.
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat că proiectul a fost inițiat anterior mandatului său, însă a subliniat că va susține în continuare investițiile în mijloace de transport moderne pentru elevi și pentru transportul județean.
Odată cu această nouă livrare, județul Buzău ajunge la un total de 61 de microbuze electrice școlare, cel mai mare număr la nivel național, potrivit conducerii CJ. Noile vehicule sunt de tip Ford E-Transit, au o capacitate de 16+1 locuri și pot parcurge până la aproximativ 350 de kilometri cu o singură încărcare.
Microbuzele vor asigura transportul elevilor din 20 de comune din zona de munte: Bozioru, Buda, Calvini, Chiojdu, Cătina, Cănești, Chiliile, Cislău, Gura Teghii, Sărulești, Viperești, Lopătari, Măgura, Bisoca, Beceni, Scorțoasa, Mânzălești, Siriu, Tisău și Vintilă Vodă.
Luni, vehiculele au fost predate oficial primarilor și șoferilor care le vor exploata zilnic. Cei din urmă spun că noile microbuze reprezintă un pas important, după ani în care transportul elevilor s-a realizat cu mașini uzate și ineficiente.
Un caz aparte este înregistrat în comuna Cătina, unde microbuzul școlar va fi condus de o femeie, situație considerată unică la acest moment în transportul școlar din județul Buzău.

