APEL CĂTRE TOȚI LOCUITORII COMUNEI MĂRĂCINENI!

Stimați cetățeni,
Avem informații potrivit cărora au apărut în comuna noastră diferite „firme de gaze” ce solicită bani pentru branșarea la rețea. Nu dați curs unor asemenea solicitări, căci totul este o escrocherie!
O locuitoare a comunei noastre a rămas deja fără suma de 1000 de lei, pe care i-a perceput-o un așa-zis reprezentant al „firmei de gaze”. Bineînțeles că respectivul nu mai răspunde la telefon, iar doamna a rămas acum cu paguba.
Prin urmare, vă rugăm insistent să nu dați curs niciunei solicitări venite din partea necunoscuților care vă promit marea cu sarea. Singura firmă concesionară a serviciului este S.C. ANTOPREST ACTIV SRL, ai cărei reprezentanți ne-au anunțat deja calendarul de branșare:
– în luna ianuarie vor fi depuse toate documentele la București, în vederea intrării în circuitul de avizare;
– în luna februarie vor începe lucrările efective de racordare a gospodăriilor (partea de instalație dintre cutia de gaze și locuință).
Urmăriți comunicările noastre de pe această pagină și nu dați curs solicitărilor din partea necunoscuților!
Cu stimă,
Primar Constantin Dumitru