EXCLUSIV | Marcel Ciolacu ar putea fi premierul desemnat de Klaus Iohannis. Planul preşedintelui prin care ar uita rivalitatea PNL – PSD

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, ar putea fi desemnat premier de preşedintele Klaus Iohannis. De altfel, surse politice din conducerea partidului au declarat pentru România TV că varianta Marcel Ciolacu premier este cea cu care social-democraţii vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni.

Surse politice au declarat pentru România TV că Marcel Ciolacu ar putea fi premierul României. Aceasta este o variantă cu care PSD va merge mai departe. În cercuri restrânse de la conducerea partidului, social-democraţii au discutat despre varianta Marcel Ciolacu premier.

De asemenea, propunerea ca Marcel Ciolacu pentru funcţia de premier ar putea fi acceptată de preşedintele Klaus Iohannis, chiar dacă anterior şeful statului spusese că nu va desemna în fruntea Executivului un politician din partea PSD.

Propunerea Marcel Ciolacu premier este una pe care social-democraţii o iau în calcul să meargă la consultările de la Cotroceni. De asemenea, social-democraţii discută şi despre noul Cabinet cu Marcel Ciolacu premier şi despre ministerele care ar urma să fie conduse de politicieni PSD

„Foarte mulţi analişti au luat în considerare această propunere pe care PSD ar putea să o facă. Încă nu a fost făcută oficial propunerea, dar ar fi foarte bine dacă Marcel Ciolacu ar prelua funcţia de premier pentru că e o persoană calmă şi care are un echilibru. S-a văzut în tot ceea ce a făcut acum. România are nevoie de acest echilibru.

Probabil că vor funcţiona ministerele altfel. Marcel Ciolacu a mai fost şi în guvernarea Tudose. Cred că ar fi o propunere foarte bune. PSD încă nu a făcut această propunere oficial”, a declarat Daniel Savu, fost senator PSD, în direct la România TV.

„Deocamdată nu pot să confirm. Nu avem acea decizie finală a Consiliului Politic Naţional care o să aibă loc luni la ora 11”, a explicat Dumitru Coarnă, deputat PSD.
Sursa: RomaniaTv