Final deplorabil și calificare ratată pentru SCM Gloria Buzău

Meci de Dosarele X duminică, la Buzău, în turul al treilea al Ligii Europene feminine. Gloria a ratat calificarea în grupele competiției, după ce a terminat la egalitate cu echipa norvegiană Storhamar, 26-26, într-un final absolut neverosimil. Echipa buzoiană a construit jocul cu răbdare și a intrat la pauză cu 3 goluri avans, după o prestație bună a defensivei și a porții, coroborată cu evoluția remarcabilă a coordonatoarei Andreea Rotaru.

Diferența de 4 goluri din tur nu a fost niciodată refăcută în repriza secundă, pe fondul unor ratări incredibile și a unor intervenții foarte bune ale portăriței Stine Liden. În aceste condiții, oaspetele au luat conducerea și în minutul 52 aveau 23-22 iar soarta calificării părea pecetluită. Buzoiencele au revenit, însă, extraordinar, după câteva intervenții ale Martei Batinovic, și s-au desprins la 26-23 cu arme de sorginte nordică, adică două contraatacuri, valorificate de Moroianu și Vălean.

Ce s-a întâmplat în ultimele două minute, însă, ține de noaptea minții handbalului. SCM Gloria Buzău a irosit 4 atacuri consecutive fără să arunce la poartă. Doar pase greșite (unele spre tavanul sălii) și nu ale unor jucătoare de 20 de ani. Unele vor reprezenta România la mondiale foarte curând, ceea ce e mai mult decât îngrijorător. La interviurile de final am pus de mai multe ori întrebarea „s-a calificat echipa mai valoroasă sau cea mai disciplinată?” Răspunsul corect l-a dat doar antrenorul Finn Kenneth Gabrielsen: s-a calificat echipa mai valoroasă și mai disciplinată – Storhamar. Handbalul te pedepsește când ești arogant și autosuficient.

Absolut inexplicabilă a fost reacția antrenorului Roșca după meci, după declarații, atunci când am îndrăznit să merg să mă prezint, ca să știe omul cine i-a pus întrebări. Antrenorul Buzăului a avut o izbucnire nervoasă ce necesită,  probabil, consultații medicale urgente: „nu știu, nu mă interesează, nu aveți decât să dați în mine, scrieți ce vreți!” Nici nu știu dacă e de râs sau de plâns scrie handbalmania.ro

Buzău: Batinovic, Nenezic – Rotaru 4, Vasileuskaya 4, Moroianu 4, Harabagiu 3, Petrovic 3, Ilie 3, Czeczi 2, Subțirică-Iovănescu 1, Zamfirescu 1, Vălean 1, Munteanu, Stoleru, Petruș, Savu. Antrenor: Aurelian Roșca

Storhamar: Liden, Gronlund – Obaidli 9, Hovden 5, Venn 4, Hogseth 2, Riegelhuth 2, Nestaker 2, Gabrielsen 1, Jakobsen 1, Sandvik, Ronningen, Bruce, Fredriksson. Antrenor: Finn Kenneth Gabrielsen.