Incendiu pe Șoseaua Spătarului

În această seară, în jurul orei 18 pompierii Buzoieni au fost anunțați cu privire la un incendiu izbucnit la un depozit de mobilă de pe raza județului Buzău.

Imediat, către locul indicat de apelant s-au deplasat de urgență 20 de subofițeri și 2 ofițeri cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o cisternă și o ambulanță SMURD.
Ajunsi la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la depozit, arzând toată mobila din interior, focarul cuprinzând totodată și clădirea invecinată în care erau depozitate materiale textile.
În același timp, datorită mobilizării rapide a pompierilor buzoieni, celelalte clădiri învecinate, situate foarte aproape de cea incendiată, au fost salvate împreună cu bunurile ce se aflau înăuntrul acestora, în acest moment incendiul fiind localizat, lucrându-se la lichidare.