Guvernul a aprobat, în ședința de luni, ordonanţa de urgenţă privind acordarea de vouchere sociale persoanelor vulnerabile pentru compensarea unei părţi din cheltuielile cu hrana, măsură ce face parte din pachetul economico-social „Sprijin pentru România”. scrie opiniabuzau.ro
Voucherele au o valoare de 250 de lei și vor fi distribuite o dată la două luni, începând cu luna iunie. Aproape trei milioane de români vor primi acest sprijin financiar, categoriile considerate vulnerabile fiind pensionarii și persoanele cu dizabilități care au venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei, familiile cu cel puțin doi copii sau cele monoparentale, ale căror venituri nete sunt egale sau sub pragul de 600 de lei, dar și persoanele fără adăpost pot beneficia de aceste vouchere.
„PSD se ține de cuvânt! Până la trei milioane de români aflați în dificultate vor primi vouchere pentru achiziționarea de alimente. Ordonanța de Urgență prin care persoanele vulnerabile vor beneficia de acest sprijin financiar a fost aprobată astăzi (luni, n.r.), în Guvern. Având o valoare fixă de 250 de lei, voucherele vor fi acordate la fiecare două luni, iar distribuirea lor va începe din iunie.