MINISTRUL AGRICULTURII PETRE DAEA A PREZENTAT CARAVANA CUNOAȘTERII LA BUZĂU

Ministrul Agriculturii, Petre Daea a prezentat la Buzău „Caravana Cunoașterii”. La eveniment au fost invitați fermierii, crescătorii de animale, șefii instituțiilor de profil din județ, precum și primarii. Principala temă abordată a fost cea referitoare la subvențiile care se acordă în agricultură în acest an.

Cu această ocazie fermierilor le-au fost prezentate oportunitățile pe care le au în viitor prin Planul Național Strategic 2023 – 2027, ce sume au la dispoziție pentru a investi în agricultură și ce programe pot accesa pentru a-și finanța afacerile în mediul rural.
Ministrul ale-a prezentat celor peste 200 de participanți noutățile introduse de PNS 2023-2027, respectiv mutarea accentului de la conformitate către rezultate și performanță, creșterea ambițiilor în materie de mediu și climă și bunăstarea animalelor, un grad ridicat de flexibilitate în stabilirea regulilor detaliate de eligibilitate și selecție, extinderea sectoarelor pentru care se acordă finanțare din PNS: bunăstarea la taurine, irigații în sisteme locale, investiții în perdele de protecție.


Pe lângă Petre Daea la eveniment au participat senatorul Lucian Romașcanu, deputații Romeo Lungu și Laurențiu Țepeluș, președintele CJ Buzău Petre Emanoil Neagu, primarul Municipiului Buzău Constantin Toma, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale, ai instituțiilor de profil și fermieri.

Fermierii români şi agricultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro prin Planul Naţional Strategic 2023-2027, prin Pilonul I – Plați directe şi intervenţii sectoriale şi prin Pilonul II – Dezvoltare rurală.