Neagu vrea alt prefect. Avrămescu, derapaj grav

Două instituții buzoiene care activează sub culori diferite au demonstrat, până de curând, cel puțin la suprafață, că PSD și PNL pot colabora cu succes la nivel local și pot avea un dialog productiv, care să nu includă doar contre cu substrat politic.

Este vorba despre Instituția Prefectului, la cârma căreia se află liberalul Daniel Țiclea, și Consiliul Județean, condus de social-democratul Petre Emanoil Neagu, doi politicieni care au reușit să mențină o relație deschisă, de colaborare, chestiune care a dus la implementarea unor proiecte comune, în beneficiul buzoienilor, scrie opiniabuzau.ro.

Așa cum orice minune are caracter temporar, se pare că și în acest caz visul frumos s-a terminat, iar în ultima vreme relația dintre cei doi politicieni locali dă semne de deteriorare, după ce și-au transmis diverse mesaje… citește articolul integral pe opiniabuzau.ro.