U Cluj, victorie cu ajutorul lui Istvan Kovacs în fața Gloriei Buzău

Buzoienii au deschis scorul în prima repriză, dar Nistor, din penalty, a adus succesul echipei lui. Ambele penalty-uri au fost dictate după intervenția din camera VAR, unde a fost delegat Istvan Kovacs

George Cătălin Roman, „centralul” partidei, a fost chemat în două rânduri de Kovacs la margine, pentru a analiza fazele la limită și a dicta penalty-uri, iar după meci, în platoul Prima Sport, comentatorul Bogdan Cosmescu nu a avut milă de arbitrul din Carei, dar care locuiește la Cluj-Napoca.

„Exact asta voiam să spun eu. Cei de la U Cluj au fost cei mai vocali, în momentul în care FCSB a avut arbitru din Bucureşti. Ei au arbitru VAR din Cluj. Este inadmisibil să îl pui arbitru VAR pe Istvan Kovacs, la centru fiind un copil, care este la al cincilea sau al şaselea meci în Liga 1!

Băiatul ăsta nu a dat, după părerea mea corect, şi îl cheamă Istvan Kovacs şi ce să zică? Că nu dă? Era condamnat dacă zicea chestia asta. Este «măreţul» Istvan Kovacs, un arbitru care … încerc să mă temperez, pentru că m-a umplut de nervi finalul ăsta de meci. Un asemenea final de meci poate doar să te umple de revoltă.

Trăieşti cu impresia clară că aceste penalty-uri au fost căutate. A stat nonstop, din minutul 70 încolo, să se uite în careu să vadă dacă nu cumva apare ceva.

La al doilea este o chestiune pe care nu o înţelegem, deci nu poţi să dai aşa ceva! Nu poţi să chemi la VAR! Probabil că se va tolera, nu este la primul meci de acest gen Istvan Kovacs, bravo lui, să fie sănătos!

Ei se trag reciproc, cade în genunchi şi ăla mişcă palma. Deci nu se poate! Adică, se poate, a dat penalty … reacţia lui Budescu este absolut normală. A căutat nişte contacte cu ură şi le-a găsit!”, a spus Bogdan Cosmescu, după meci, la emisiunea Fotbal Show, de la Prima Sport.

Ce s-a întâmplat?

În minutul 81, Mike Cestor „l-a șters” cu piciorul pe Miranyan, în careu, și ambii jucători s-au resimțit, iar „centralul” a fost chemat să analizeze faza foarte complicată după două minute, la margine, de către Istvan Kovacs. Acesta a dictat penalty, spre revolta buzoienilor, care până la finalul meciului au mai fost penalizați o dată.

În minutul 89, Ișfan a fost în duel cu Van der Werff, cei doi jucători s-au șicanat în careu, iar fotbalistul buzoienilor l-a lovit cu palma pe adversar, dar după ce acesta din urmă s-a pus în genunchi. Arbitrul central, chemat de Kovacs la VAR, a dictat penalty, spre disperarea oaspeților, care au considerat că au fost clar dezavantajați.