Primele cazuri de infectare cu tulpina Omicron a coronavirusului au fost confirmate, vineri, la Buzău. Este vorba despre trei persoane în cazul cărora testele prelevate și trimise spre secvențiere la București au arătat că sunt infectate cu tulpina Omicron, scrie Buzau.net
Într-unul dintre cazuri este vorba despre un pacient de 36 de ani, care a călătorit în Austria. Cel de-al doilea caz de infectare cu tulpina Omicron a coronavirusului este al unui pacient în vârstă de 27, care nu are istoric de călătorie și care nu știe unde s-ar fi putut infecta. De asemenea, o adolescentă de 16 ani a fost confirmată ca fiind infectată cu tulpină africană a coronavirusului. Aceasta nu are istoric de călătorie, însă, conform anchetei epidemiologice, de Crăciun, a participat la o petrecere într-un club din Buzău iar la 4 zile a început să manifeste simptome de boală.Toți cei trei pacienți sunt în stare bună, prezentând forme ușoare de boală.- Cristina Sterian, purtător de cuvânt Prefectura Buzău