Totul s-ar fi întâmplat vinerea trecută în timpul unui joc online pe care adolescentul din Buzău obișnuia să-l joace cu parteneri din toată lumea. Când, din cauza unor discuţii contradictorii cu un alt jucător online, administratorul platformei i-ar fi restricţionat adolescentului accesul la cont, minorul ar fi amenințat că se sinucide.
Reprezentanţii site-ului au sesizat imediat Interpol Washington care au luat în serios amenințarea băiatului din Buzău, așa că, pe 17 octombrie dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol cu privire la caz.
Polițiștii Buzoieni s-au mobilizat imediat și au reușit să-i dea de urmă minorului. Acesta a fost consiliat cu privire la riscurile utilizării tehnologiei, la riscul victimizării asociat acestui mediu, dar şi cu privire la formele răspunderii penale conexe navigării pe internet.