FOTO / Restricții severe la mall-uri, festival fără certificat verde pe Cuza Vodă

Majoritatea noilor res­tricții stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență au intrat în vigoare începând de luni, iar altele, probabil cele mai importante, abia marți, după câteva zile de bâlbe și „discuții juridice”, după cum s-a exprimat secretarul de stat Raed Arafat. Una dintre acestea se referă, așa cum este deja bineștiut, la magazinele care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nea­limentare, în afară de farmacii și  benzinării. Am vrut să vedem și noi cât de bine s-au adaptat marile, dar și micile centre comerciale acestor restricții, dacă sunt respectate măsurile de siguranță și care este părerea generală a oamenilor despre acest lucru.

Într-un tur al mall-urilor, am constatat că, în­tr-adevăr, noile măsuri sunt respectate. Oamenii sunt verificați la intrare, cerâ­n­du-li-se certificatele care atestă vaccinarea sau dovada trecerii prin boală. Nu s-au luat în considerare certificatele verzi tipărite, pe motiv că nu pot fi scanate. Acest lucru i-a nemulțiumit pe cei mai în vârstă, care s-au văzut puși în dificultate de tehnologie și care nu au habar cum să acceseze fișierele de pe telefon.

În Galleria Mall, acolo unde își desfășoară activitatea și Direcția de Evidență a Persoanelor, oamenii s-au așezat la cozi și și-au pregătit certificatele verzi pentru scanare. Mulți dintre ei au aflat abia la intrare că au nevoie de o programare prealabilă pentru a-și face sau preschimba buletinele. Acest lucru a stârnit ceva rumoare prin­tre oameni, surprinși de noua procedură. Angajații Direcției de Evidență a Persoanelor ne-au confirmat acest lucru și ne-au îndrumat să facem programările online, pe site-ul Primăriei Buzău (https:// primariabuzau.ro/evp/). La momentul redac­tării acestui material (marți, ora 14:00), nu mai erau, însă, locuri disponibile până la data de 11 noiembrie.

Și în Shopping City Buzău noile măsuri sunt aplicate, astfel că la toate intrările se verifică certificatul verde. Deși ne aflam acolo la ora prânzului, complexul comercial era destul de pustiu. Nici măcar la etaj, acolo unde se găsesc restaurantele și, de obicei, era plin de oameni, nu erau decât vreo câțiva, care își comandau mâncarea la pachet. Terasa mall-ului, care zilele trecute era înțesată de oameni, acum era goală, doar două-trei mese fiind ocupate. Pe lângă noile restricții, centrul comercial și-a schimbat și programul de funcționare, astfel că hipermarketul Carrefour este deschis în intervalul orar 8.00 – 21.00, iar restul magazinelor din mall între orele 10.00 și 21.00.

Am vrut să vedem, în schimb, cum s-au adaptat magazinele din centrul orașului, cum este centrul comercial Winmarkt, pri­mul „mall” al Buzăului. Ca și în cazul celorlalte, și aici se respectă măsurile de siguranță, astfel că oamenii așteaptă la intrare pentru a li se scana certificatul. Cu toate acestea, agitația tipică magazinelor lipsește, iar cei câțiva oameni prezenți se plimbă tăcuți printre rafturi.

Surpriză, însă, la câțiva pași de Winmarkt! Am constatat că nu toate magazinele se consideră „neesen­țiale”, iar adevăratul centru comercial al Buzăului s-a mutat pe strada Cuza Vodă, acolo unde își desfă­șoară activitatea magazine cu vechime și cu o clientelă fidelă. Aici restricțiile pică, iar atmosfera este cea de dinainte de pandemie, ca și când virusul nu ar exista. Magazinele func­ționează după reguli proprii, masca se poartă necorespunzător sau nu se poartă deloc, iar ușile larg deschise îi îmbie pe oameni la cumpărături. Astfel, am intrat fără probleme în magazinele de îmbrăcă­min­te, încălțăminte sau bijuterii, fără ca cineva să se sinchisească să ne ceară dovada vaccinării. Ba chiar, unele dintre ele nu aveau afișat nici măcar anunțul cu privire la obligativitatea purtării măștii.

Am înaintat pe stradă, în speranța că ne-am înșelat și situația descrisă s-a aplicat doar la cele câteva magazine vizitate. Am mers la două centre comerciale mai mari, aflate aproape de intersecția cu strada Obor. Primul dintre ele, un magazin care are în titulatură prețiosul cuvânt „mall”, ne-a primit la fel de nepăsător în ceea ce privește certificatul verde. Activitatea se desfășura normal, departe de aplicarea noilor măsuri restrictive. Puțin mai departe, în noul Bazar, complex de magazine cunoscut oricărui buzoian, aceeași poveste, nimeni nu solicită dovada vaccinării.

Reacțiile oamenilor în ceea ce privește noile res­tricții sunt din cele mai diverse: de la acceptarea noilor măsuri, până la denigrarea sistemelor politice sau a organelor legii. În timp ce unii își pregătesc certificatul verde pentru scanare, alții renunță să mai intre în magazine și își exprimă indignarea prin diverse gesturi. Lipsește, în esență, conștientizarea gravității situației curente. Masca se poartă, adesea, de teama sancțiunilor, nu din dorința de a se proteja pe sine sau pe cei din jur.
Relateaza OpiniaBuzau