Cea de-a XVI-a ediție a Târgului „Toamna Buzoiană” a fost deschisă oficial duminică de către ministrul Agriculturii Petre Daea însoțit de primarul Constantin Toma, directorul Direcției Agricole Cosmin Florea, deputatul Andi Cristea și ministrul Culturii Lucian Romașcanu, scrie observatorulbuzoian.ro.
Petre Daea a ajuns în oraș în cursul dimineții unde a vizitat Banca de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău.
„Am fost la programul meu de suflet și al domnului primar, la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru că atunci când ne-am apucat de acest program ne-am gândit la viitorul lui iar aceste obiectiv este unul foarte important pentru viitorul agriculturii românești.
Aici au avut parte de o întrerupere care a costat de-a lungul vremii pierzând cadența realizărilor dar și posibilitatea de a atrage aici noi cercetători. M-am bucurat însă să văd că după exact trei ani o altă față, un câmp de cercetare și dragoste față de meserie și de plante. Este un obiectiv pe care trebuie să îl împlinim, azi mi-am notat nevoile iar mâine ajung la minister și le pun în mișcare să nu pierdem timpul. Au nevoie să le dăm banii pentru a putea face un complex de cercetare cum se cuvine și de câți bani vor avea nevoie atât le vom da și mai au nevoie să le mărim organigrama”, a spus Petre Daea.
Ulterior, ministrul Agriculturii însoțit de primarul Constantin Toma au ajuns în spațiul de la Drăgaica unde se organizează Târgul „Toamna Buzoiană” pe…
Citește articolul integral pe observatorulbuzoian.ro.