Naveta elevilor, în dezbatere. Ce spune Liliana Sbîrnea, senator de Buzău?

Naveta elevilor a fost subiect de dezbatere în Comisia pentru Învățământ din Senat din care face parte și buzoianca Liliana Sbîrnea. Aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook că în planurile sale ca senator se numără și rezolvarea acestei probleme, care deseori pune piedici elevilor.

„Suntem datori și responsabili pentru împlinirea viselor și șanselor fiecărui elev:
TOȚI ELEVII CARE FAC NAVETA TREBUIE SĂ BENEFICIEZE DE TOATE MĂSURILE DE SPRIJIN DE CARE AU NEVOIE!
Există copii cu dragoste de carte, copii care sunt conștienți că doar un bun profesionist are succes in viață!
Mulți parcurg zilnic kilometri pentru a fi prezenți la școală, se scoală cu noaptea în cap și ajung după apus acasă!!!
Lor, le suntem datori!!!
Am participat astăzi la grupul de lucru ce are drept obiect rezolvarea problemelor navetei elevilor în cadrul Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport.
Toți elevii navetiști din județul Buzău și din întreaga țară trebuie să fie susținuți potrivit nevoilor lor și noi, ca reprezentanți ai statului, trebuie să le asigurăm toate condițiile pentru ca ei să beneficieze de toate măsurile de sprijin necondiționat. De la cele materiale, la cele de natură educațională și emoțională.
Sunt aici pentru a-mi duce la îndeplinire cuvântul și misiunea asumate față de fiecare dintre dumneavoastră!”