100.000 de euro puși la dispoziția buzoienilor. Ce trebuie să facă pentru a-i primi

Este știut că buzoienilor le place să se implice în multe chestiuni legate de bunăstarea orașului, mai ales când vine vorba despre treburile administrative. Deciziile aleșilor locali sunt mult comentate pe rețelele de socializare, adesea criticate de cetățeni, care consideră că au idei mai bune decât aceștia.

În acest sens, Primăria le pune la dispoziție 100.000 de euro celor care vor veni cu idei pentru proiecte în folosul comunității, printr-un concept numit guvernare locală participativă. Modelul preluat de către primarul Constantin Toma este unul francez, implementat deja, prin care cetățenii își pot aduce contribuția asupra comunității prin diverse proiecte benefice. Edilul consideră că această metodă ar putea fi aplicată și la Buzău, dat fiind că locuitorii municipiului îl abordează, de multe ori, cu diverse propuneri și idei de îmbunătățire a calității vieții din oraș.

„Va fi un program pe care îl vom lansa și oamenii pot veni cu idei care pot fi finanțate, în limita a 500.000 de lei. Sunt bani puțini, dar dacă oamenii vin cu idei foarte serioase, care costă mai mult, îi vom chema la discuții, astfel încât propunerea lor de proiect s-o băgăm în finanțare, inclusiv europeană, dacă acel proiect va ajuta la dezvoltarea Buzăului”, a declarat Constantin Toma la Focus TV. citește mai mult Opiniabuzau