Pedepse drastice pentru doi fotbaliști din Liga a 5-a din Buzău | Acte de HULIGALISM

Petre Adrian Robert

Asociația Județeană de fotbal Buzău a sancționat cu fermitate actele de huliganism petrecute la jocul dintre AS Rapid Pârscov și CS Carpați Nehoiu din 28 noiembrie 2021. În timpul meciului din etapa a 12-a, doi jucători au pornit un scandal uriaș, aducându-i arbitrului injurii, amenințându-l și chiar lovindu-l cu brutalitate.

Astfel, la scurt timp după incidentele din Campionatul Județean Liga a 5-a, Comisia de Disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal a anunțat sancțiunile:

Onu Săndel(foto), legitimat la AS Rapid Pârscov a fost exclus din viața sportivă, iar Tudorache Romeo a primit 2 ani de suspendare.

Odată cu această decizie, Asociația Județeană de Fotbal Buzău reafirmă faptul că nu tolerează actele de huliganism în sport.

Adrian Petre, președinte AJF Buzău: „Comisia de Disciplină a luat măsuri severe. Săndel Onu a fost exclus din fotbal. Asta pentru că era recidivist, în trecut a avut incidente similare. Celălalt jucător care a lovit a primit o suspendare de doi ani. Nu era recidivist”