Șoferii pot fi amendați dacă fumează într-o mașină de serviciu

Fumatul în spațiile închise de la locul de muncă sau în spațiile publice închise reprezintă contravenție, iar persoanele care fac acest lucru pot fi sancționate, conform prevederilor Legii antifumat.

Potrivit Avocat.net, recent, Poliția a anunțat că a aplicat amenzi de 500 de lei, în ultima perioadă, pentru fumatul în mașina de serviciu.

În urmă cu câțiva ani, prin Legea nr. 15/2016 s-a stabilit că fumatul în spațiile publice închise și în spațiile închise de la locul de muncă este interzis.

Astfel, cei care vor fuma în aceste spații pot fi sancționați cu amenzi de sute de lei.

Conform prevederilor legale, prin spațiu închis de la locul de muncă se înțelege „orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă”.

Persoanele fizice care fumează în spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de la 100 la 500 de lei