Ținutul Buzăului își păstrează statutul UNESCO pentru încă patru ani și primește cel mai înalt calificativ în evaluarea internațională

Ținutul Buzăului își menține statutul de Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani, după obținerea revalidării oficiale în cadrul rețelei UNESCO Global Geoparks. Decizia reprezintă o nouă confirmare a valorii internaționale a acestei zone și a eforturilor depuse pentru protejarea patrimoniului natural și cultural, dezvoltarea comunităților locale și promovarea unui model de dezvoltare sustenabilă.

În urma procesului de evaluare desfășurat în 2025, experții internaționali UNESCO au acordat Ținutului Buzăului cel mai înalt calificativ posibil, cartonașul verde, reconfirmând astfel îndeplinirea standardelor impuse de organizația internațională.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a salutat această reușită, subliniind că rezultatul reflectă munca susținută a tuturor celor implicați în dezvoltarea și promovarea geoparcului.

Potrivit acestuia, Consiliul Județean Buzău a avut un rol important în susținerea proiectului, prin investiții, implementarea unor proiecte de dezvoltare și coordonarea administrativă necesară consolidării statutului internațional al geoparcului.

Marcel Ciolacu a arătat că revalidarea UNESCO confirmă direcția corectă de dezvoltare a județului și contribuie la consolidarea poziției Buzăului pe harta turismului internațional.

Totodată, președintele Consiliului Județean Buzău a transmis mulțumiri echipei ADI Ținutul Buzăului, Universității din București, autorităților locale, partenerilor și comunităților care contribuie permanent la dezvoltarea acestui proiect.

Menținerea statutului de Geoparc Internațional UNESCO reprezintă nu doar o recunoaștere a patrimoniului excepțional al zonei, ci și o oportunitate importantă pentru dezvoltarea economică și turistică a județului. Prin valorificarea responsabilă a resurselor naturale și culturale, Ținutul Buzăului continuă să fie un exemplu de succes în ceea ce privește dezvoltarea bazată pe identitate, patrimoniu și implicarea comunităților locale.