Toma: ,,Nu vom avea probleme cu încălzirea”

Buzăul se numără prin­tre puținele orașe din țară care nu vor avea probleme cu încălzirea în această iarnă, a declarat primarul Constantin Toma la conferința de presă a organizației județene a Partidului Social Democrat de la finele săptămânii trecute. El a spus că măsurile, unele dureroase, pe care municipalitatea a fost nevoită să le ia, își vor dovedi eficiența.

,,Suntem printre puți­nele orașe din România care nu au probleme cu încăl­zirea; s-au luat măsuri, unele dureroase, pentru că a trebuit să acționăm pentru a fi debranșați foarte mulți oameni, pentru că sistemul de termoficare centralizat de la RAM era în colaps, atât din punct de vedere financiar – aveam vreo 23 de milioane de euro datorii -, dar și din punct de vedere al funcționalității. Practic, pierderile erau peste 50 la sută, iar oamenii plăteau și nu aveau căldură. Acea decizie a fost coroborată cu debranșarea tuturor școlilor și montarea de centrale moderne, automate, și cu faptul că am avut grijă ca familiile și per­soanele singure să primească până la 7.000 lei pentru a-și monta centrală termică independentă, inclusiv calorifere, decizie de Consiliu Local la care au apelat foarte multe persoane și care este în vigoare și acum”, a spus primarul Constantin Toma.

Citește mai mult  opiniabuzau.ro