(VIDEO) Schimbări la șefia educației buzoiene. Primele declarații ale noilor responsabili

Echipa de conducere a educației buzoiene a fost schimbată. Unul dintre adjuncți, Daniela Palcău, a devenit inspector general, iar ceilalți doi secunzi de la șefia Inspectoratului Școlar au fost înlocuiți. Fostul “general” Meiroșu va ocupa o funcție de adjunct, scrie campusbuzau.ro.

Schimbări majore la conducerea educației buzoiene. Unul dintre adjuncți, Daniela Palcău, a devenit șeful Inspectoratului Școlar, în locul profesorului Ionel Meiroșu, care a rămas pe un post de secund în cadrul aceleiași insituții. În plus, profesoarele Alina Nan și Andreea-Elena Petroșel au fost înlocuite din funcțiile de adjunct.

Noii adjuncți, râmniceanca Daniela Lăptoiu și directorul Școlii din Măgura, Dan Popescu, au avut astăzi o primă discuție cu noul șef al educației buzoiene.   

Noile ordine de ministru au sosit vineri pe adresa Inspectoratului Școlar Județean și au intrat în vigoare începând de azi. Numirile nu sunt străine de sprijinul politic, astfel că PSD își impune mare parte din echipa nouă de conducere de la ISJ Buzău.