Primar aflat la al optulea mandat, condamnat pentru că şi-a acordat ilegal prime

Primarul comunei buzoiene Cislău, Dumitru Mitroiu, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare de către magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, după ce, în primă instanţă, la Judecătoria Pătârlagele, fusese achitat. Astfel, la Cislău vor fi alegeri locale parţiale.

Totul a pornit de la un control al Curţii de Conturi în urma căruia a descoperit că, pe parcursul anului 2012, Dumitru Mitroiu a încasat ilegal, alături de viceprimarul de la acea vreme, sporuri de vechime şi de fidelitate. Instanţa de fond, Judecătoria Pătârlagele, îl achitase atât pe el, cât şi pe contabilul-şef al Primăriei Cislău, Nicoleta Cristina Botan, care la apel a primt aceeaşi pedeapsă ca şi primarul, 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare. În ambele cazuri, este vorba despre comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Mai precis, cei doi au fost acuzaţi că şi-au acordat şi aprobat ilegal prime în bani pe o perioadă de un an. Deoarece împotriva lui Dumitru Mitroiu instanţa prahoveană a dispus şi restrângerea unor drepturi printre care şi cel de a alege şi de a fi ales, dar şi pentru că acesta a fost condamnat penal, la Cislău vor trebui organizate alegeri locale parţiale.

Citeste mai mult: adev.ro/r27ay3